EUROPA VOASTRĂ, VIITORUL VOSTRU

GLOBALIZAREA
Globalizarea este termenul modern folosit la descrierea schimbărilor în societăţi şi în economia mondială care rezultă din comerţul internaţional extrem de crescut şi din schimburi culturale. Descrie creşterea comerţului şi a investiţiilor datorită căderii barierelor şi interdependenţei dintre state. În context economic, este des întâlnită referirea aproape exclusivă la efectele comerţului şi în particular la liberalizarea comerţului sau la liberul schimb. Ea poate fi un fenomen, o ideologie, o strategie, sau toate la un loc.
Haosul cu care ne confruntăm astăzi derivă din faptul că, pornind de la dezvoltarea tehnologică şi economică, ale carei origini provin în special din Statele Unite, un număr important al activităţilor umanităţii se situează pe o scară şi un orizont atât de mari, încât au depaşit graniţele naţionale, în limitele cărora statele suverane îşi exercită dreptul la guvernare. Acest fenomen a fost denumit globalizare, un termen care ascunde mai multe decât lasă să se înţeleagă. Pe masură ce domeniul activităţilor umane se extinde dincolo de reglementările statului-naţiune, legalitatea şi regulile au devenit prea strâmte.

Tipuri de globalizare
Globalizarea economică- O consecinţă a globalizării economice este îmbunatăţirea relaţiilor dintre dezvoltatorii aceleiaşi industrii din diferite părţi ale lumii (globalizarea unei industrii), dar şi o erodare a suveranităţii naţionale asupra sferei economice.
În Management, globalizarea este un termen de marketing sau de strategie care se referă la apariţia unor pieţe internaţionale pentru bunuri de consum caracterizate de nevoi şi gusturi similare ale clienţilor, reuşind astfel, de exemplu, să vândă aceleaşi maşini sau săpunuri sau produse alimentare prin campanii de publicitate similare, unor persoane ce aparţin unor culturi diferite.
În domeniul software, globalizarea este termenul tehnic ce combină procesele de internaţionalizare şi localizare.
Cucerită de piaţă, dopată de televiziune, sport sau internet, lumea globalizată trăieşte în acelaşi timp pe fondul unei crize generale a sensurilor vieţii, un dezastru cultural şi educaţional global, simptom îngrijorător, dar sigur, al barbarizării societăţii viitorului. Omul mondial sau globalizat, omul centrat doar economic, riscă să devină omul atomizat care trăieşte numai pentru producţie şi consum, golit de cultură, politică, sens, conştiinţă, religie şi orice transcendenţă. Probabil acesta este ultimul stadiu în evoluţia umanităţii sau "ultimul om". În ciuda tuturor acestor avertismente nu putem evita sau elimina globalizarea.
PROTECŢIA MEDIULUI
Realităţile zilelor noastre arată că secolul XX este perioada celor mai mari descoperiri şi transformări ale civilizaţiei omeneşti, dar şi cele mai complexe şi uneori nebănuite efecte asupra vieţii.Pâna nu demult resursele naturale regenerabile ale Terrei erau suficiente pentru nevoile omenirii. În prezent, ca urmare a exploziei demografice şi a dezvoltării fără precedent a tuturor ramurilor de activitate, necesarul de materie primă şi energie pentru producţia de bunuri a crescut mult, iar exploatarea intensă a resurselor pamântului relevă, tot mai evident, un dezechilibru ecologic.
,,Mediul natural", adică aerul, oceanele, mările, lacurile, apele curgătoare, solul şi subsolul şi formele de viaţă pe care aceste ecosisteme le creează şi le susţin este imaginea cea mai comună pe care omul obişnuit şi-o face atunci când vorbeşte despre mediul înconjurător. Dar oare nu trebuie ca omul să protejeze mediul pentru ca să se mândrească de el? În zilele noastre nu mai vedem cum omul îngrijeşte mediul; el îl distruge prin toate acţiunile pe care le exercită asupra lui. Pentru că dorinţa de îmbogăţire este din ce în ce mai mare, el nu mai ţine cont că strică cea mai mare bogăţie a tuturor, şi anume mediul. Omul defrişează pădurile pentru a avea mai mult lemn, pescuiesc cei mai de rasă peşti pentru a câştiga de pe urma lor câţi mai mulţi bani, aruncă deşeurile în locuri neamenajate pentru acest lucru pentru că nu are timp să cureţe alte locuri unde pot fi aruncate etc. De ce toate aceste lucruri se întâmplă, când noi toţi trebuie să participăm la salvarea lui? Mediul este cel mai important pentru noi toţi pentru că el ne oferă cele mai multe lucruri pentru viaţa noastră; el ne oferă hrana, aer proaspăt, bucurie, peisaje frumoase care ne fac plăcere atunci le privim. De aceea trebuie să protejăm mediul, pentru că el ne oferă viaţa.
MODELUL SOCIAL ŞI ECONOMIC EUROPEAN
Conceptul de model social european întâlnit în mod curent atât în mediul academic cât şi în discursul politic, este folosit pentru a descrie experienţa europeană în încercarea de promovare simultană a creşterii economice şi a coeziunii sociale, dar şi pentru a se marca o delimitare faţă de modelul american.

Deşi în cadrul a ceea ce se înţelege astăzi prin modelul social european, sistemele sociale diferă relativ larg, în ceea ce priveşte structura şi volumul cheltuielilor sociale dar şi grupurile ţintă ale transferurilor de venituri, se poate vorbi totuşi despre coexistenţa a patru15 grupe de ţări distincte, cu practici sociale relativ apropiate care justifică prezentarea în literatura economică a următoarelor Modele Europene de Societate:
- Modelul Scandinav, denumit adesea şi Modelul Nordic;
- Modelul Anglo-saxon sau Modelul Liberal;
- Modelul Continental – cunoscut şi sub denumirea de Modelul Corporatist sau de Modelul Renan;
- Modelul mediteranean;
- Modelul «catching-up ».
Economiile europene continentale au câteva trăsături distinctive în raport cu cele anglo-saxone, care sunt considerate „liberale" (evident, prin ignorarea adevăratei semnificaţii economice a libertăţii):
- ponderea sectorului public (în prezent cca. 47% din PIB) şi un rol important al întreprinderilor de stat („servicii de interes general");
- un amplu sistem al asistenţei sociale (o medie de cca. 28% din PIB);
- reglementări excesive privind relaţiile de muncă, coroborate cu rolul important al partenerilor sociali în procesul de guvernare şi în menţinerea păcii sociale;
- anumite practici fiscale comune;
- diferite caracteristici comune, precum mobilitate scăzută a forţei de muncă, o relativă; subdezvoltare a pieţei de capital, stimulente reduse privind manifestarea antreprenorial.

În plan economic, strategia urmăreşte majorarea cheltuielilor publice şi private aferente activităţii de cercetare-dezvoltare.